Trec amintirile testul timpului?
Salut!
M-am întors de câteva zile în București, după vacanța petrecută în Suedia.Prieteni m-au întrebat cum a fost. Ei bine, a fost răcoare, liniște și distracție. Apropo, am un vlog pe YouTube unde puteți vedea o mică parte din timpul petrecut acolo. Recunosc, parcă nu-mi doream să mă întorc atât de repede.
Când am ajuns acasă, am găsit un album la care țin foarte mult și pe care încerc să-l umplu cu poze de-a lungul anilor. Are în el fotografii cu familia, prietenii, dar și cu oameni cărora nu le știu nici măcar numele. Chiar și așa, fiecare dintre ei are un loc bine înrădăcinat în inima mea. Ei vor fi subiectul articolului de astăzi.
Înainte însă, vreau să vă dau un mic pont: albumele foto. Vă mărturisesc că, pentru mine, reprezintă cel mai bun mod de a păstra vii amintirile. Trăim, desigur, în era tehnologiei, iar opțiuni digitale sunt nenumărate.
Dar de prea multe ori am pierdut amintiri dragi doar pentru că nu mi s-a mai aprins telefonul sau calculatorul. Din păcate, acele momente s-au pierdut undeva în urmă, și cu greu mai reușesc să-mi amintesc de ele.
Acum, despre acești oameni...
Sunt convins că vă veți aminti de aceste rânduri atunci când veți citi următoarea mea carte.
Voi vă amintiți de oameni care v-au marcat trecător viața? Oameni pe care i-ați întâlnit o singură dată, dar care v-au lăsat o emoție, o stare? Poate la metrou, într-o zi grea la muncă sau într-un magazin aglomerat – cineva v-a făcut să simțiți.
Dacă mă urmăriți de ceva timp, probabil știți deja că sunt pasionat de lucrurile vechi, cele care poartă o poveste în spate. Am cumpărat multe scrisori de la târguri de vechituri și adesea le citesc, printre rânduri scrise cu zeci de ani în urmă, despre iubiri pierdute, drame de familie sau simple urări de bine.
Toate amintirile acestea rămân, pentru o vreme, pe o bucată de hârtie sau într-o fotografie. Apoi, cu timpul, își pierd chipul.Într-o zi, poveștile lor ajung în mâinile altora și parcă prind din nou viață. Ele nu se pierd. Se transformă – în fiecare amintire, gând și adiere de vânt. Pentru unii, suntem doar o prezență trecătoare, ce dispare imediat iar pentru alții, un gând ce nu moare niciodată.
Scrieți despre povești și oameni.Măcar așa nu-i veți uita. Cel puțin, nu în următorii câțiva ani.
Vă rog să îmi răspundeți pe Instagram la următoarea întrebare- ,, Voi cum vă păstrați vii amintirile?''
Gânduri bune,
Cornel C.
Urmărește-mă: