România tocmai s-a ferit de un glonț care i-a trecut periculos de aproape de tâmplă. Trăim într-o democrație, chiar dacă unii refuză să accepte asta. Tocmai de aceea, oamenii au – și trebuie să aibă – opinii diferite, inclusiv în ceea ce privește politica.
Astăzi este 21 mai, iar în doar câteva zile, Nicușor Dan se va instala la Palatul Cotroceni. N-a ajuns acolo prin fraudă și nici cu ajutorul „moldovenilor plătiți”. E momentul să demontăm logic această minciună.
Pe TikTok – și nu numai – au circulat tot felul de teorii conform cărora românii din Republica Moldova ar fi fost cumpărați pentru a-l face pe Nicușor președinte. Realitatea? Cifrele ne arată că din Republica Moldova au venit aproximativ 120.000 de voturi. Chiar dacă n-am fost cel mai bun la matematică, e simplu să compari această cifră cu diferența de voturi dintre George Simion și Nicușor Dan. Nu se pupă. Nici pe aproape. E doar o dezinformare menită să aprindă spiritele și să creeze confuzie.
Pentru jurnaliști, toată această perioadă electorală a fost o luptă – nu doar cu lipsa de timp, ci mai ales cu avalanșa de fake news, teorii ale conspirației și manipulare. Dacă în trecut presa era privită ca „a patra putere în stat”, un garant al echilibrului democratic, azi ne luptăm și cu eticheta de „dușmani ai poporului”, pusă de cei care nu tolerează întrebările incomode.
Rolul presei e mai vital ca niciodată – tocmai pentru că rețelele sociale au devenit principalul canal prin care circulă informația, dar și dezinformarea. Noul Guvern ar trebui să trateze serios acest fenomen. Când oamenii ajung să își ardă pașapoartele sau să-și spargă televizoarele „în semn de protest” – avem deja un semnal de alarmă care nu trebuie ignorat.
Am văzut și clipuri în care unii rupeau acte de identitate deja expirate, doar pentru a intra într-un trend de moment. Asta pentru că algoritmul TikTok funcționează tocmai pe acest tip de conținut viral, indiferent dacă are sau nu sens. Să fim sinceri: nu câștigi nimic dacă îți spargi televizorul. Din contră, e o pierdere din propriul buzunar – și o victorie pentru cei care își doresc să vadă România divizată, nu trează.
Am spus-o și o voi repeta: educația te face un om mai rațional. Toată această spirală de haos, manipulare și ură pleacă dintr-un loc comun – lipsa educației reale, gândite nu doar pentru note, ci pentru a forma gândire critică.
V-am spus de multe ori în ultimele luni: ne vom vedea și după alegeri. Și iată-ne aici. Mai e un ultim „hop” – validarea alegerilor. E un drept constituțional ca ele să fie contestate, așa cum face AUR. Dar știm cu toții: șansele ca alegerile să fie anulate sunt mai mici decât să se întoarcă dinozaurii pe Pământ.
Simion știe asta foarte bine. Contestarea are mai degrabă rolul de a transmite mesajul că „a făcut tot ce ținea de el” și că merge „până în pânzele albe”. E o strategie politică, nu o convingere reală.
Paradoxal, AUR – un partid care părea din ce în ce mai consolidat – se află acum în fața unei bile de demolare. Două nume importante au anunțat că își vor lansa propriile partide și, cu siguranță, vor rupe o bucată zdravănă din formațiunea păstorită (încă) de Simion.
M-am întâlnit cu mulți oameni pe stradă, români care mi-au mulțumit pentru activitatea din perioada alegerilor. Am fost jigniți, atacați, decredibilizați. Și, da, o mare parte din valul ăsta a venit din zona „partidelor suveraniste”.
Ana-Maria Gavrilă a spus, într-un acces de delir, că „jurnaliștii sunt pe cale de dispariție”. Astăzi, însă, Partidul Oamenilor Tineri pare mai degrabă cel în disoluție – șase deputați și-au dat demisia. Gavrilă fuge de presă, iar deputații fug de ea. O coincidență amară.
Sper, sincer, că oamenii au înțeles ce personaje au trimis în Parlament. Și sper ca, la următoarele alegeri, asemenea „găști” să nu mai prindă nici măcar cinci procente.
Urmărește-mă:
Indiciu:
Poți elimina această informație dacă activezi planul premium